Istoric al Comunei Bălan
Civilizaţia satelor ce formează în prezent comuna Bălan se pierde în negura anilor, cu toate că nu sunt documente scrise cu privire la atestarea documentară a acestor localităţi, cele dintâi izvoare atestă faptul că asemeni altor localităţi din Sălaj, la “Chendrea” pe dealul numit Cetate a existat o cetate dacică mărturie stând ceramica autentică găsită în acest loc ca urmare a unor sumare săpături şi a lucrărilor desfăşurate de cetăţeni, cetate ce face parte dintr-un şir de cetăţi dacice din nordul Transilvaniei.
Prima atestare documentară o avem despre Chechiş, care pe la anul 1350 era în posesia lui Brassai Ianus, dupa care Mănăstirea Bălan alături de alte mănăstiri din zonă (de la Strâmba) ar fi fost ctitorii ale marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar documentele răscoalei tărăneşti de la Bobâlna din anul 1437 îl pomenesc ca unul din capii ei pe numitul Gal din Chendrea.
Într-un act de domnie semnat la Alba Iulia la 19 iulie 1601 Mihai Viteazul dăruieste satul Chechiş sfetnicului său Stefan Araky, pentru merite deosebite şi servicii aduse viteazului domn in expediţia sa din Moldova împotriva lui Ieremia Vodă, în tentativa sa de unire a celor trei ţări româneşti, Chechişul aparţinând în acea perioadă castelului de la Aghireşi, iar pe la 1603 cetăţii de Almaş.
Este datată şi considerată ca monument istoric Biserica de lemn Sfinţii Arhangheli din Bălan şi care aparţine cultului ortodox, ca fiind construită în 1695, ceea ce denotă faptul că aici a existat o comunitate creştina bine închegată, de asemenea biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” cu datare de la anul 1762.
Izvoarele scrise dovedesc faptul că pe la anul 1750 satul Chechiş avea 200 de suflete, existând încă pe la 1733 circa 30 de familii, preot fiindu-le aşa numitul Ioan, după care o serie
de cetăţeni ai satelor din cadrul comunei sunt participanţi direcţi în mişcările tăraneşti conduse de Horea, Cloşca şi Crişan, de asemenea mai târziu în oastea lui Avram Iancu, nădăjduind eliberarea de sub dominaţia maghiară ce s-a extins şi asupra acestor locuri.
O serie de mărturii ne atestă participarea românilor din satele comunei la primul şi al doilea război mondial, la înfăptuirea marii uniri de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, cât şi de lupta neînfricată împotriva comunismului instaurat după instalarea Guvernului de la 6 martie 1946, cum ar fi aşa numitul „Calul Bălan”.
În decursul istoriei comuna a fost împărţită în două comune care cuprindeau şi alte localităţi şi anume comuna Bălan, ce cuprindea satele Bălan, Chendrea şi Gălpîia şi în anumite perioade şi Racăşul şi Trestia, de asemenea Chechişul ca centru de comună cu satele Gîlgău şi în anumite perioade Tihău şi satul Var, potrivit registrelor de stare civilă existente la primarie.
În perioada comunismului se cunoaşte o dezvoltare economic-socială şi edilitară a comunei nemaiîntâlnită, construindu-se şcoli noi, noul sediu al primariei şi cele două poduri de peste valea Almaşului, cu contribuţia statului şi a sătenilor, se conturează toate instituţiile de care are nevoie o unitate administrativ- teritorială cum ar fi : Biblioteca comunală, Dispensarul medical uman şi veterinar, Poşta, Căminele culturale.
Extras din Monografia
Comunei Bălan
ISTORICUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN COMUNA BĂLAN
Învăţământul din Bălan a fost atestat în anul 1821. Atunci, „Direcţia şcoalelor reunite din Ardeal”, for tutelar al învăţământului românesc ortodox, a ordonat în 1821, construirea şcolii ortodoxe a Protopopiatului Dăbâcii de Sus, pentru ca şi acolo, odraslele româneşti să păşească mai bine în cunoştinţa Lui Dumnezeu de la carele avem tot binele aici şi dincolo de groapă”.
Amplasat în Susenii Bălanului, edificiul compus iniţial din sală mare de clasă, cancelarie şi locuinţa învăţătorului, atrage atenţia episcopului Moise Fulea „director al şcoalelor neunite”. Zidire robustă, pe un sol suplu, boltit, deschidea perspectiva construirii la etaj a altor spaţii de utilitate şcolară. Plafonul şi scara solidă spre pod a holului, confirmă o astfel de intenţie, întrucât protopopiatul neunit al Dăbâcii Superioare câştiga progresiv noi adepţi ai învăţământului ortodox din satele arendate. Ordonanţele şcolare ale lui Moise Fulea de o exemplară acurateţe morală, lasă în umbră activitatea multor inspectoare de resort. Astfel, în 1822, el avertizează pe „preoţii care nu bagă de seamă, necinstind şcoala şi pe dascălul să nu aducă zătignire şcolii Bălanului”.
La Chechiş a existat şcoala confesională din anul 1875. Date despre organizarea învăţământului în prima jumătate a sec.al XIX-lea nu avem, este însă sigur că unii din locuitorii satului ştiau să citească. Dovada o constituie supranumele „dăscăluţu”atribuit unei familii din sat.
Ulterior, se adaugă o şcoală dreptunghiulară pentru reuniuni de protopopiat aspectul final al edificiului având forma de L.
„1902-iubita măicuţă m-a pregătit din bună vreme, cu îndemn bun, cu curăţenia şi cu îmbrăcămintea. Tuns, scăldat şi îmbrăcat cu sumănaş scurt, cămăşuţă lungă şi încălţat cu opinci noi, cu ceaplauă de curea şi cu obieluţe de pânză albă-eram gata pentru prima zi de şcoală. Pentru tăbliţă şi abecedar măicuţa mi-a făcut traistă de lână cu stofă împletită din fuior si atârnată pe umărul stâng aşa ca traista să ajungă sub umărul drept alături de corp. Traista era împărţită în două părţi cu pânză de fuior, albă. Într-o parte aşezam obiectele de şcoală iar în cealaltă parte mălăiaşul pentru timpul de recreaţie… în primele 2 zile am învăţat să ştim numele oamenilor din slujba bisericii, şcolii, şi satului. Am învăţat cum să ne purtăm la şcoală, acasă şi pe drum, cum să dăm bineţe, să mergem la şcoală în rând şi în linişte şi multe altele. Mare bucurie am avut în ziua când am primit tăbliţa stilul şi abecedarul” .
Clădirea şcolii confesionale vechi a fost începută în anul 1873 şi terminată în 1875.
Din 1875 şcoala avea 3 încăperi una destinată cursurilor iar celelalte ca locuinţă pentru învăţător.
Şcoala era construită din lemn, acoperită cu şindrilă, iar pereţii din pământ .Aici s-a învăţat între anii 1875-1931, mai puţin în perioada 1929-1930 ,când şcoala s-a dărâmat şi s-a învăţat în casa cetăţeanului Vasile Puşcaş.
Primul învăţător cunoscut a fost Ioan Benţe ,originar din Chechiş. În 1889 mijloacele procesului de învăţământ erau alcătuite dinr-un cuptor de fier, 6 bănci,1 masă, tablă neagră ,mapa Ungariei, 5 abecedare române, tabele române şi maghiare.
În Chendrea şcoala confesională s-a edificat în anul 1858 în timpul preotului Daniil Coste Horvath şi s-a promovat în timpul preotului Sestraş Vasile în anul 1902.Învăţătorul era calificat,cu un salar de 600 coroane din care 200 coroane le dădea statul iar restul le suporta confesiunea.Dintre 57 de copii înscrişi la şcoală 24 băieţi şi 33 fete ştiau să scrie 55.Şcoala de repetenţiune a avut 21 de elevi. Dintre adulţi ştiau să scrie şi să citească româneşte 130 dintre care 100 bărbaţi şi 30 femei.
Primul învăţător care a existat în Chendrea a fost Maria Fekete.Semantismul de la Blaj menţionează că la anul 1873 erau la şcoala din Chendrea 99 elevi din care feciori 57,fete 42,de repetenţie erau 35 din care 17 feciori şi 18 fete.
La 15 septembrie 1906 învăţătorul Iosif Moldovan raportează că la şcoala confesională se predă în limba română şi maghiară, materii ca matematica,istoria şi celelalte.
Şcoala confesională a fost aşezată unde se află acum cooperativa de consum.
Şcoala Gălpâia, probabil această şcoală a fost înfiinţată în anul 1827 în baza unui ordin al Consistoriului din Sibiu neavând o clădire proprie, copiii învăţau într-o casă donată de un sătean fruntaş, şcoala din Gălpâia a fost susţinută de confesiune (local mobilier, plata învăţătorului) până la statificare. Şcoala fiind apoi susţinută de comuna politică. Cântăreţii bisericii învăţau fiecare câte o săptămână. Primul învăţător este menţionat Ioan Rodina din Bălan (1856-1857) avea pregătire la Sibiu.
După incendiul din august 1923 s-a construit un nou edificiu cu două săli şi cancelarie, banii provenind 40000 donaţie Ministerul Instrucţiunii, un sprijin important pentru reconstrucţie a venit şi din partea unor personaliăţi importante ale judeţului cum ar fi: Iuliu Domşa fost prefect, Ioan Mangó revizor şcolar, Nicolae Nistor, Dumitru Mărgineanu subrevizor şcolar, restul din partea comnităţii, populaţia contribuind doar cu braţele şi cu carele. Inaugurarea noului local şcolar s-a făcut în data de 27 mai 1928 în prezenţa domnuli ministru al instrucţiunii, Dr. C. Anghelescu şi a altor demnitari. În anul 1927 „casa şcoalelor” înfiinţează centre culturale, un asemenea centru funcţionând şi la Gălpâia sub conducerea lui Gavril Câmpeanu. Manualele folosite au fost: abecedar, cartea de citire, catehism, geografie, istoria patriei. Până în anul 1878 s-a folosit in şcoli alfabetul chirilic, până in 1894 lecţiile în cărţi sunt şi cu alfabet chirilic şi latin.
Programul unei zile de şcolă: intrarea la clasă, aşezarea în genunchi şi zicerea tuturor rugăciunilor, învăţarea buchiilor şi citirea la ceaslov. La urma lecţiilor se spuneau toate rugăciunile învăţate.
Activităţi extraşcolare:
-organizarea conferinţelor poporale
-şedinţe cultuale, piese teatrale, poezii, glume, monoloage, lectură din opere, poveţe pentru populaţie să-şi înscrie copiii la meserii
-în urma acestor activităţi, numărul analfabeţilor a scăzut mult
Într-un „protocol” încheiat la 1 noiembrie 1908 se menţionează „Vasiliu Pop, preot şi preşedinte a Senatului Scolastic aduce la cunoştinţă membrilor coadunaţi cum că Congregaţiunea Comitatului Sălagiu prin scripta de sub numărul 2116/1908 între 54 şcoli ungureşti ,numără şi şcoala noastră greco-catolică din Gâlgău Almaşului sub numărul 51 ,de şcoală cu propunere în limba ungurească bazându-se şi pe acel punct de vedere cum că şcoala noastră şi mai înainte de anul 1907 a fost tot şcoală cu limba ungurească. Senatul scolastic coadunat, în spre ştiinţă cele spuse de preşedinte şi aduce unanim următoarea hotărâre: Noi avem cunoştinţă cum că din anul 1850 până în ziua de astăzi şcoala noastră prevăzută cu cele de lipsă şi cu multă jertfă ţinută din sărăcia noastră, a fost tot şcoală confesională greco-catolică cu limbă de propunere românească. Deci unanim şi hotărât protestăm în contra sentinţei aduse de Congregaţiunea Comitatului Sălagiu şi la nici un caz nu ne învoim ca şcoala noastră zidită de noi şi susţinută din propriile noastre puteri cu mari jertfe să fie cu limbă de propunere ungurească ce pretindem ca eroarea ce abvine să se tocmească şi şcoala noastră să rămână şi pe mai departe ceea ce a fost din anul 1850 şcoală românească.Citindu-ne acest protocol se primeşte şi cu aclamaţiune se alege Gavrilă Turian ,Gavrilă Paşca ,Vasiliu Achim pentru verificarea proticolului.”
Dacă şcoala confesională, datează din anul 1850 cu limbă de predare românească, într-o monografie mai veche a şcolii se afirmă că a existat înainte de 1850, şcoală confesională pe lângă biserică.
Din istoricul şcolii Gâlgău Almaşului întocmit de dir. Octavian Cheţa desprindem dascălii şi efectivele şcolare.
În 1871 învăţător Augustin Hodişiu,100 şcolari. În 1876 învăţător Simion Robu 99 şcolari, în 1880, Ioan Benţe, 63 şcolari,1886 Cozma Bora 63 şcolari,1890, Teodor Pop, 75 şcolari, 37 băieţi, fete 38.
În Bălan s-a construit între anii 1955-1977 o şcoală nouă, cu etaj superior, cu clasele I-VIII unde sunt învăţători şi profesori calificaţi.
Extras din Monografia
Comunei Bălan